Un curs nu te poate schimba! Dar îți poate oferi aceste elemente esențiale (II)


În prima parte a acestui articol am vorbit despre ce impact pot avea cursurile asupra participanților – cursuri ținute în companii, cursuri deschise la care poate participa oricine din proprie inițiativă și cursuri de hard skills. Continui subiectul vorbind despre cursuri de soft skills: acele abilități intangibile, atât de greu de măsurat și totuși atât

Ce presupune un curs AVANSAT de public speaking?


  Am avut multe persoane care m-au întrebat dacă organizez și cursuri avansate de vorbit în public.   De obicei, le răspund cu două întrebări:– Ce înseamnă pentru tine să fii avansat ca vorbitor în public?– De ce îți dorești să fii avansat în această activitate?   Ne închipuim că un speaker avansat e foarte

Cum să profiți la maxim de EȘECURI


Îți amintești vreun eșec prin care ai trecut? Ia-ți câteva secunde să te gândești: poate a fost în copilărie, în adolescență, la muncă, sau poate chiar acasă. Orice progres pe care îl facem în viață este bazată pe încercare și eșec (chiar și când învățăm să mergem, mai întâi cădem de foarte multe ori). Eșecul

1 2 3 7