Mic ghid pentru prezentări și ședințe remote: public speaking în mediul online


Într-un studiu pe care l-am efectuat pe 200 de participanți la cursurile noastre, cea mai mare provocare pentru o prezentare cu publicul era emoția de a vorbi, iar pe locul doi se afla captarea și menținerea atenției.
 

În ultimul an aproape toate prezentările s-au mutat în mediul online, unde emoțiile nu au dispărut (poate totuși presiunea este mai mică față de cea din sală), dar captarea atenției este mult mai dificilă.

Atunci când mulți din cei care participă nu vor să își activeze camera web și au încă 10 ferestre deschise, ai nevoie de o abordare diferită pentru a-i menține prezenți și implicați.
 

Mai jos am conceput un mic ghid cu cele mai importante lucruri pentru prezentările sau ședințele online:
 

 

1. Pregătirea prezentării și primele momente de conectare

  • Stabilește un obiectiv clar pentru prezentarea ta
  • Pregătește-te bine cu câteva zile înainte de prezentare (dacă prezentarea nu e stabilită pe ultima sută de metri): construiește-ți o structură clară și repet-o de câteva ori
  • Evită tăcerea jenantă înainte de începere, în momentul în care lumea se conectează: întreabă-i pe cei care participă cum se simt, construiește o conversație lejeră și pozitivă până la începerea oficială, ca și cum ai socializa în sală și ai încerca să-ți cunoști publicul mai bine. Alternativ, poți pune o melodie relaxantă și un slide cu titlul prezentării
  • Îndeamnă-i să își activeze camerele web pentru a exista o comunicare mai bună (și pentru a te asigura că sunt atenți). Nu e o sarcină ușoară, unii preferă să se ascundă deoarece au și alte treburi de rezolvat, dar poți să-i provoci folosind umorul.

 
2. Livrarea prezentării

  • Folosește o energie ceva mai ridicată decât în sală, pentru a-i implica și ”molipsi” pe cei care participă: vorbește un pic mai repede și mai tare (dar nu atât de repede încât să nu te înțeleagă), fă gesturi mai largi și asigură-te că ți se văd mâinile, fii entuziasmat(ă). Atenție, nu exagera! Am văzut că mulți prezentatori destul de cunoscuți au abordarea de tip ”gazdă de show TV”, care deși este captivantă, riscă să pară falsă și astfel afectează negativ conectarea cu publicul. Dacă nu le câștigi încrederea prin această conexiune umană, degeaba arăți impecabil…
  • Privește camera web pentru a da iluzia de contact vizual – nu trebuie 100% din timp, dar măcar să arunci din când în când o privire acolo și să zâmbești. Pentru a-ți aminti acest lucru, poți lipi un post-it fosforescent cu un smiley exact lângă cameră
  • Alternează tonalitatea vocii, pune accent pe anumite cuvinte, fă pauze și folosește ruperi de ritm; într-un cuvânt: asigură-te că vocea ta nu este monotonă pentru a nu plictisi
  • Implică participanții cât mai mult: o poți face prin simple întrebări la care ei pot să răspundă chiar și retoric sau prin chat, sondaje pe mentimeter.com sau softuri asemănătoare, exerciții etc.
  • Schimbă des momentele prezentării: oferă cât mai multe slide-uri, imagini, interacțiune, jocuri, studii, exemple, povestiri etc, pentru a captiva publicul tentat să navigheze pe web (sau să răspundă la mailuri în tim ce se preface că te ascultă)
  • Asigură-te din când în când că te aud (e posibil ca semnalul să se mai întrerupă), întrebându-i dacă totul a fost clar și dacă au întrebări legate de subiect

 
3. Follow-up – ce faci după prezentare

  • Trimite-le un email în care le mulțumești pentru participare și implicare – te asigur că vor aprecia acest lucru
  • Oricât de atenți au fost, e foarte probabil să nu fi reținut toate detaliile despre care ai vorbit, așa că include și un rezumat al prezentării
  • Recomandă-le materiale suplimentare pe aceeași temă
  • Cere-le feedback! La acest pas va trebui uneori să insiști să îți spună și ce poate fi îmbunătățit, pentru a nu primi doar felicitări de complezență.

 
Există mult mai multe aspecte decât cele discutate mai sus, sunt curios ce provocări ai avut tu în prezentările sau ședințele tale online. Adaugă te rog un comentariu sub acest articol și spune-ne câteva lucruri despre experiența ta în acest sens.
 
Iar dacă vrei să afli mai multe, te invit la webinarul gratuit ”Prezentări online fără stres”, în care vom discuta mai pe larg și vei putea să îți clarifici personal anumite aspecte.
 

Comentarii

comments

Articole similare

Comentarii închise