”Fiului nostru i-au crescut notele cu 2-3 puncte după ce a învățat această abilitate”

Într-o zi, am primit un telefon de la o… mamă. Doamna întreba de cursul nostru de public speaking pentru fiul ei (pe nume Mihnea) care întâmpina probleme la școală din cauza tracului pe care îl avea când trebuia să vorbească în fața clasei.

Vorbind mai mult cu ea am aflat niște amănunte bulversante: atunci când un elev era ascultat în fața clasei, copiii își băteau joc de el dacă acesta ezita sau se încurca oricât de puțin. Iar profesorii erau de cele mai multe ori depășiți de situație.

I-am spus mamei îngrijorate că problema reală nu e la fiul ei, ci la condițiile infernale la care era supus acesta.

Majoritatea oamenilor care vin la cursurile noastre se confruntă cu tot felul de situații dificile în care există presiunea din partea publicului: conferințe de business, ședințe cu colegii, prezentări în fața șefilor etc.

Dar în nicio situație nu sunt atât de ridiculizați și nu trec prin provocările prin care trec unii adolescenți la școală. Credem uneori că e ceva în neregulă la copiii noștri, când de fapt mediul lor este atât de distructiv, încât noi nu am putea face față nici câteva minute dacă am fi puși în fața acestor provocări.

Sunt convins că există multe școli în care există și o atmosferă diferită care încurajează exprimarea, mărturisesc că eu ca părinte îmi doresc din tot sufletul ca atunci când fiica mea crește să aibă parte de asemenea condiții.

 
Să ne întoarcem la adolescentul nostru: când a ajuns la cursul de public speaking, Mihnea era destul de retras și e de înțeles – era printre adulți!

Dar pe parcurs, acest lucru s-a dovedit deosebit de benefic: colegii lui l-au sprijinit foarte mult și l-au admirat pentru curajul de a-și cuceri temerile de la o vârstă atât de fragedă (chiar dacă a fost trimis de părinți:).

La primele discursuri Mihnea era destul de copleșit de emoții și se vedea că vorbitul în public era foarte greu pentru el. Emoțiile lui se exteriorizau cel mai mult în balansul de pe un picior pe altul și gesturile nervoase ale mâinilor. Nu reușea să-i privească foarte mult în ochi pe cei din public și voceau îi tremura din când în când.

Nimic neobișnuit până aici! Sincer, nu am văzut o deosebire prea mare între Mihnea și adulții mai emotivi care au fost la cursul nostru să scape de trac.

Diferența s-a văzut cu adevărat spre final, când Mihnea a reușit să-și doboare temerile într-un timp record: mișcarea ciudată de pe un picior pe celălalt dispăruse aproape complet, ochii îi străluceau plini de încredere și glasul lui rezona cu o hotărâre neașteptată.

Am mai văzut la sfârșitul cursului nostru transformări spectaculoase, dar nu atât de mari – se pare că pentru un adolescent este mai ușor să evolueze într-un mediu prietenos, deoarece nu are atâtea conceptii limitative și nu a trecut prin așa multe eșecuri ca un adult frustrat care se luptă să-și învingă fricile.

După curs, părinții au avut inspirata idee să-l trimită în continuare la grupul nostru de practică: fiecare participant primește 3 luni în care poate veni să exerseze la ”Liga vorbitorilor în public”.

Acolo Mihnea a început să strălucească și mai mult, susținând discursuri amuzante și inspirante în fața a zeci de oameni care îl aplaudau entuziasmați.

Unde mai pui că a făcut și cursul nostru avansat de vorbit în public, unde s-a dezvoltat mai departe, mai ales pe partea de întreruperi și participanți dificili (situații de care se lovea frecvent la școală).

Acum vorbește plin de încredere, are o postură excelentă, controlează impecabil situația (chiar și în momentele dificile) iar publicul este fascinat de abilitățile lui, pentru că sunt mulți adulți care nu pot vorbi ca el.

Și nici măcar nu poți spune că are un talent înnăscut pentru vorbit (scuză pe care o folosim adeseori), îmi amintesc perfect cât de greu se descurca la primele discursuri! Ce a reușit cu adevărat Mihnea a fost să-și folosească calitățile la maxim și să dobândească abilități excelente de comunicare, prin multă muncă.

Cred că dacă eu aș fi avut parte de asemenea experiențe în liceu, aș fi evitat sute de situații dificile în viața personală și profesională: momente de teamă, interviuri ratate pentru că nu știam cum să mă prezint, lipsa de încredere cu care m-am confruntat ani întregi în perioada facultății și în primii ani de muncă etc.

Și cred ca acest lucru e valabil pentru fooarte multe persoane care citesc acest articol și s-au luptat în liceu sau în prima tinerețe cu probleme de comunicare (poate că unii încă se luptă).

Nu ne învață nimeni în copilărie sau adolescență cum să comunicăm asertiv, cum să ne prezentăm în fața celorlalți, cum să ne apreciem calitățile la adevărata valoare și cum să ne exprimăm astfel încât să-i convingem și să-i influențăm în mod pozitiv pe cei din jurul nostru (totuși, de curând am auzit că au început și cursuri facultative de acest gen în unele licee, îmi pare foarte bine să aud de asemenea inițiative).

 
Revenind la Mihnea, feedback-ul părinților a fost incredibil, mai ales pentru mine – iată ce a spus mama lui:

”Este foarte schimbat și recunosc cu mâna pe inimă că e așa datorită cursului… Îți mulțumim din tot sufeltul. În bilanțul anului acesta, cea mai mare realizare a noastră a fost să-l trimitem la cursul tău.
Ai făcut minuni cu acest copil… A evoluat senzațional!”

Vreau să fiu corect aici: eu nu pot schimba niciun om (chit că e adolescent sau adult) la cursurile mele, nu eu fac aceste transformări, ci participantul. Eu ofer cadrul propice, informațiile cele mai bune și experiența necesară schimbării – lucruri care îl pot ajuta extrem de mult, dacă își dorește să facă acele schimbări!

Așa că meritul îi revine în primul rând lui Mihnea, fiindcă a fost deschis și a luptat cu frica, apoi părinților pentru că au avut inspirația să-l trimită și apoi cursului nostru la care a participat, unde a avut șansa să se deschidă și să evolueze cu adevărat.

După această experiență, s-a produs un declic în mintea mea și am început să mai accept adolescenți: am avut la un curs chiar doi frați (băiat și fată) care au evoluat în mod asemănător și au reușit să-și doboare niște limite cu care unii adulți se confruntă încă și la vârste de 30-40 de ani.

De curând, m-am întâlnit din nou cu părinții lui Mihnea (cu care m-am împrietenit între timp) și mi-au spus un lucru la care sincer să fiu nu m-am gândit nicio secundă:

”De când a participat la evenimentele tale de public speaking, notele lui Mihnea au crescut cu cel puțin 2-3 puncte. La istorie spre exemplu, când îl ridica să-l asculte, dădea din umeri și primea nota 4, deși noi știam că el a învățat lecția. Acum nu are nicio problemă să spună ceea ce știe în fața clasei.”

Beneficiul principal al cursului nostru de public speaking nu este îmbunătățirea rezultatelor la învățătură, ci creșterea încrederii și a abilităților de comunicare.

Dar această siguranță de sine aduce cu ea și rezultate mai bune la învățătură (mai ales când vine vorba de prezentări sau când elevul este ascultat în fața clasei).

Cum altfel îl poate ajuta pe un adolescent acest curs?
– devine mai sociabil, mai prietenos;
– știe să se impună mai bine în situații dificile;
– își dezvoltă creativitatea;
– învață mai rapid nu doar materiile academice, ci și alte abilități (sportive, artistice), grație metodei de învățare accelerată predată în curs.

În finalul acestui articol, aș vrea să te îndemn să comentezi mai jos dacă ești părinte și ți-ai trimite copilul la un astfel de curs.

Chiar sunt curios câte persoane ar fi interesate de un astfel de curs, deoarece aș vrea să organizez ceva special și comentariul tău m-ar ajuta foarte mult.

Spune-mi despre experiențele pe care le-au avut copiii tăi pe această parte de comunicare și încredere, provocări atât de dificile în viața unui adolescent.

 

Comentarii

comments