Poți trăi câteva ore fără telefonul mobil?!




Aceasta este povestea adevărată despre cum mi-am scăpat telefonul în… WC.

Ți s-a întâmplat vreodată să iei cu tine telefonul mobil peste tot unde mergi, chiar și în cele mai private locuri? 🙂

Pățania a avut loc chiar înainte să susțin Liga vorbitorilor în public.

Când am văzut ca mobilul nu mai funcționează, mi-am spus că nu e mare lucru… mă descurc și fără el. Oare?

Prima dificultate pe care am întâmpinat-o a fost să printez prezența pentru eveniment – evident că nu eram obișnuit să conectez imprimanta decât prin aplicația mobilă.

Apoi mi-am dat seama că nu am cu ce cronometra vorbitorii pentru discursul de maxim 7 minute. Am scotocit în grabă prin sertare și am găsit ceasul de alergat – era unul foarte voluminos din plastic, cu un aspect foarte sportiv, care nu mergea deloc la sacou și cămașă, dar n-am avut încotro și l-am pus la mână.

Când am ieșit din bloc, am simțit o neliniște ciudată. Acel sentiment de nesiguranță care te apucă atunci când te întrebi dacă ai uitat ceva. Am stins lumina? Am oprit gazele? Am închis ușa? Da, am avut grijă de toate acestea…
Pun mâna pe pantaloni și îmi dau seama ce lipsea: telefonul!

De obicei îl atingeam mereu cu mâna prin buzunar să mă asigur că e acolo. Unele persoane știu prea bine cum e să ai mereu o urmă dreptunghiulară imprimată pe cei mai buni pantaloni (dar măcar au device-ul la îndemână în orice moment!)

Când am urcat în mașină, mi-am dat seama că nu pot să pun GPS-ul pentru a ajunge la hotel unde țineam Liga. Într-adevăr, e foarte util să folosești Waze pentru a determina cel mai bun traseu, dar cum e să te panichezi că nu poți să fii îndrumat de telefon pe un traseu pe care îl știi la perfecție și l-ai mai făcut de zeci de ori?

Apoi îmi verificam buzunarul din două în două minute, pentru ca să-mi dau seama că de fapt nu am telefonul la mine. Mă gândeam cu grijă că poate mă sună cineva să îmi spună că nu mai poate ajunge la întâlnire sau nu mai reușește să țină discurs.

Pe măsură ce timpul trecea și mă apropiam de hotel, începeam să mă relaxez. Un sentiment pe care nu-l mai cunoscusem demult… oare să fie 10 ani sau mai mult de când țin telefonul lângă mine în fiecare moment al zilei?

Știam că nu mă mai poate deranja nimeni cu telefoane sau mesaje – nu mai sunt la dispoziția nimănui.

Așa mi-am dat seama că pot să trăiesc și fără mobil (măcar câteva ore), și acest lucru poate fi foarte plăcut.

 
Cât de dependenți am ajuns de telefoanele mobile?

În ultimul timp am citit multe articole despre influența nocivă a telefoanelor în viața noastră: prea mulți oameni care stau pe facebook și se desprind de realitate, timp pierdut cu ochii în ecran, lipsă de atenție, pierderea conectării adevărate față în față etc.

Chiar dacă cei mai mulți oameni sunt de acord cu aceste articole, până nu îți scapi telefonul în WC nu îți dai seama de realitatea acestora.

De obicei oamenii stau pe telefonul mobil când citesc despre cât de rău e să stai pe telefonul mobil!

De curând a apărut o nouă anxietate numită nomofobie (denumire venită din limba engleză „No Mobile Phobia”): frica de a nu avea acces la rețelele de telefonie mobilă.

Termenul a fost formulat într-un studiu din 2008 făcut de Oficiul poștal din UK, care a concluzionat cu ajutorul organizației YouGov că 53% din utilizatori tindeau să devină anxioși când își pierdeau telefoanele mobile, rămâneau fără baterie/credit mobil sau nu aveau semnal (sursa: Wikipedia.org)

Am devenit atât de legați de aceste obiecte, încât lipsa lor chiar și pentru câteva minute (să nu mai vorbesc ore) ne face să tremurăm, de parcă nu mai putem să respirăm fără ele.

 
Ce legătură au toate acestea cu subiectul principal al acestui blog?

Orice comunicare față în față în zilele noastre a devenit extraordinar de valoroasă.

Cu atât mai mult, vorbitul în public te ajută să comunici nu ‘mai bine’, ci mult mai bine – mai ales în ziua de azi când toată lumea vorbește pe facebook, whatsup și email.


În plus, participi la o întâlnire în viața reală unde se strâng mai mulți oameni cu care ai șansa să relaționezi – în loc să stai să vezi un training pe youtube sau să participi la un webinar online.

 
*** PROVOCĂRI ***

1. Rezervă-ți chiar acum (după ce citești acest articol) o oră în care să nu mai folosești telefonul mobil, dar nici laptop-ul sau tableta.

Deconectează-te de la tehnologie și du-te la o plimbare, vorbește cu cineva (față în față) sau citește o carte.

2. Închide toate notificările de la aplicațiile de pe telefonul mobil (facebook, email, whatsup, youtube etc), astfel încât să nu-ți apară pe ecran/să nu facă zgomot/să nu apară în bara de notificări când cineva postează acolo sau te contactează.

Astfel nu vei mai fi la dispoziția mobilului și când vei dori să verifici orice aplicație, va fi pentru că tu ai decis asta într-un anumit moment al zilei, nu pentru că ai fost întrerupt(ă).

3. Vino să comunici în public și să cunoști oameni noi la grupul nostru de practică sau cursul de public speaking de două zile.

Va fi o experiență foarte intensă și plăcută, deoarece îți vei cuceri emoțiile care apar când vorbești în public, dar o vei face într-un mediu prietenos unde vei putea crește foarte repede:

Câștigă încredere prin public speaking

Liga vorbitorilor în public


 

Comentarii

comments

Articole similare

Comentarii închise