Paradoxul fricii de a vorbi în public



 
Ce crezi că trece prin mintea unei persoane care are emoții atunci când vorbește în fața unui public?

„Ce trebuie să spun?”

„O să mă fac de râs…”

„Oare ce gândesc cei din public despre mine?”

„Sper să nu uit ce am de zis”

„Oare sunt suficient de bun(ă)?”

Ai fost și tu în situația asta?

În acele momente dificile unii oameni sunt fericiţi că se mai pot gândi la ceva (chiar şi negativ), în loc să le dispară totul din minte şi să ajungă la blocaj! 🙂

 
Ai fi surprins să afli, dar problema cea mai mare nu stă în emoții, ci în negarea acestora.

Acesta e momentul în care eu (autorul acestui articol) te voi întreba pe tine (cititorul) un lucru pentru care am nevoie de sinceritate deplină. Promit că nu mai spun nimănui – rămâne între noi!

Ai fost vreodată deranjat(ă) sau supărat(ă) pe tine pentru faptul că aveai emoții atunci când vorbeai în public? (întrebare valabilă şi pentru situații cu miză ridicată: erai în fața unei persoane importante, în cadrul unui interviu de job/examen etc.)

Ce îţi spuneai în mintea ta în acele situaţii?

Hai să îţi dau un exemplu: „Cum se poate, la vârsta mea, cu experiența mea să am încă emoții?”

În acele momente, dacă negăm sentimentele de teamă nu vom învăța absolut nimic. Se spune că o experienţă dificilă este extraordinară pentru că înveţi din ea şi doar aşa creşti, dar NU şi dacă te autocritici.

 
Totuşi, de unde vin emoţiile legate de vorbitul în public? Sunt multe explicații pentru cauzele acestor temeri.

Spre exemplu, emoțiile vin de cele mai multe ori din experiențe negative din trecut, poate chiar din școală când eram ridicați în fața clasei, colegii râdeau de noi iar profesorul ne critica în public.

Dar nu putem da vina mereu pe trecut! Oricum nu îl mai putem schimba.

Hai să ne uităm la altă cauză a emoțiilor: faptul că atunci când vorbim în public ne este teamă să fim judecați.

Dacă ne gândim că judecă discursul nostru nu ar fi o tragedie atât de mare.

Dar noi avem impresia că dacă ne resping discursul, ne resping pe noi înșine.

De aici vine cu adevărat teama cea mai mare de a vorbi în public:

Nu mă prezint bine –> Voi fi judecat(ă) –> Voi fi respins(ă) –> Nu sunt bun(ă) de nimic –> Nu merit să fiu iubit(ă)

 

Pare absurd? Poate că da! Dar crede-mă că rolul minții este în primul rând să te protejeze de orice suferință (fizică sau emoțională), așa că va sări imediat la concluzii de aceste gen.

Pe cât de ridicol pare, pe atât de normal este – suntem oameni și avem temerile noastre!

Dar cu cât respingem mai mult aceste frici, cu atât ele se măresc.

Ai încercat vreodată să te convingi că nu ţi-e teamă? Încearcă să spui: „Nu mi-e frică, nu mi-e frică, nu mi-e…”

Parcă mai mult creşte sentimentul negativ, pentru că te concentrezi asupra lui!

Atunci ce să facem, să încercăm să ne detaşăm şi să nu avem deloc emoţii?

Într-adevăr, uneori vedem oameni care par lipsiţi total de emoţii, dar marea problemă este că nu sunt naturali – e ca şi cum ar juca un rol.

De aceea le este ceva mai uşor, pentru că nu se expun pe ei înşişi, ci masca pe care o poartă. Sacrificiul este enorm: se rupe legătura cu cei din public şi aceştia vor accepta cu greu să asculte o persoană care nu este empatică.
 

Soluţia este paradoxală: să te expui experienţei vorbitului în public şi să îţi dai voie să greşeşti şi să ai emoţii.

Frica te opreşte, dar pentru a trece peste frică ai nevoie să acţionezi 🙂

Dar cum facem asta? Nimeni nu vrea să greşească! Şi dacă greşeşti, poate vei fi criticat(ă) şi atunci să vezi ce cresc emoţiile!

Răspunsul este: exersează într-un mediu cald, prietenos, unde nimeni să nu te judece că ai acele emoţii şi că greşeşti.

Din păcate oamenii sunt obişnuiţi să fie foarte critici şi cu greu găseşti un cadru unde să fii acceptat şi apreciat necondiţionat.

Din aceste motive am creat grupul de suport Liga vorbitorilor în public – un eveniment recurent de public speaking şi de dezvoltare personală.

Dacă vii la întâlnirile noastre, vei vedea că vorbitul în public merge mână în mână cu creşterea ta personală: în momentul în care ne dăm voie să fim noi înşine în faţa unui public şi primim aprecieri fără să fim criticaţi, începem să ne deschidem şi să ne transformăm pozitiv imaginea de sine.

Dacă o întreagă audienţă ne-a acceptat într-o activitate atât de dificilă ca vorbitul în public, atunci ne vom accepta şi noi înşine mai uşor şi acest lucru ne va influenţa în bine şi alte domenii ale vieţii.

În final, îţi recomand să experimentezi tot ceea ce am vorbit mai sus la cursul nostru intensiv de 2 zile de public speaking.

Dacă nu poţi să ajungi din anumite motive, ai ca alternativă studierea online a vorbitului în public – vei fi cu mult înaintea celor care nu se instruiesc şi vei putea oferi mult mai mult publicului.

Comentarii

comments

Articole similare

Comentarii închise