Interviu cu Dragoș Stoian: cele trei greșeli majore pe care le fac antreprenorii care vorbesc în public




Am avut plăcerea să-i ofer un interviu lui Florin Roșoga un interviu, în cadrul podcast-ului său „Antreprenori care inspiră”

A fost o discuție deosebită – am abordat teme legate de vorbitul în public precum greșelile cele mai frecvente făcute de cei care ies în fața unei audiențe, recomandări practice și cum îi ajută pe antreprenori să învețe aceste abilități de a comunica în fața unei audiențe.

Mai jos poți asculta interviul complet sau poți citi cele mai importante momente din acesta:

Florin Roșoga: Dragoș, știu că ești implicat în mai multe proiecte, care este povestea ta, cum ai început și cum ai ajuns să faci ceea ce faci acum?

Dragoș Stoian: Acum șapte ani am fost disponibilizat și deși a fost foarte dificil în acea perioadă, pentru mine a fost un cadou, pentru că mi-am adresat întrebări diferite: „Ce fac acum?”, apoi „Cine sunt eu?” și „Cine vreau să fiu eu, ce vreau să fac în viață?”

Deși m-au răscolit foarte mult aceste întrebări, m-au ajutat să găsesc partea aceasta de public speaking.

Astfel am ajuns la un grup de suport unde am descoperit pasiunea pentru vorbit în public și un mod de a lucra cu oamenii prin care scoatem la suprafață calitățile oamenilor și am preluat acel tipar de gândire și de dezvoltare a abilităților pentru a le adapta la evenimentele noastre.

Pot să spun că am ajuns acum să perfecționez o metodă care ajută pe cei care vin la cursurile noastre să își dezvolte abilitățile de vorbit în public și în plus să crească personal foarte mult, să își mărească încrederea în propriile forțe.

Pasiunea mea cea mai mare este să ajut oamenii care vin la cursurile noastre să-și dezvolte foarte mult potențialul – practic le arătăm cum să devină ei înșiși lideri în propriile vieți.

Florin: Dragoș, de ce public speaking, cum se face că ai ales această zonă și ai rămas în continuare în cadrul acesteia?

Dragoș: Cred că m-a ales ea pe mine. Atunci când am început să vorbesc în public acum șase ani, îmi doream să devin trainer și să ajut oamenii să capete încredere în propriile forțe și să aibă o viață mai bună.

Dar în momentul în care am văzut cât de multe îți aduce vorbitul în public, atunci mi-am dat seama că este cea mai bună unealtă de dezvoltare personală.

Știi cum e atunci când ești la început în acest domeniu: ești impresionat de atâția oameni care se uită la tine, te gândești că trebuie să îți amintești ceea ce ai de spus, să te uiți în ochii lor, să comunici cu persoane total diferite și în același timp să-ți poți controla și limbajul corpului – sunt așa multe elemente de comunicare încât recomand vorbitul în public ca fiind cea mai rapidă cale de a crește personal.

Florin: Pentru că ai avut ocazia să lucrezi cu multe persoane, atât în grupuri, cât și unu la unu, dacă ar fi să luăm din experiența ta trei greșeli majore pe care le au oamenii atunci când își fac curajul să iasă în fața unor audiențe, care ar fi acestea și cum le pot depăși?

Dragoș: Primul obstacol ar fi emoțiile, clar. Aici oamenii nu își dau seama că de fapt emoțiile te ajută foarte mult să empatizezi cu publicul, sunt foarte bune pentru că astfel comunici, te deschizi și îți arăți partea ta veritabilă.

Ce fac cei mai mulți de obicei este să nege emoțiile. Bineînțeles că pot fi și emoții nocive, de exemplu atunci când te fac să te blochezi în timp ce ții discursul. Dar de cele mai multe ori, vorbitorii își spun: „De ce îmi este teamă? Nu e normal!”

Bineînțeles că este normal, pentru că suntem oameni. Soluția simplă este să îți accepți emoțiile – e o soluție paradoxală, să îți dai voie să îți fie frică. Dar provocarea este să faci acest lucru într-un mediu care să te susțină. Dacă o faci la serviciu, e posibil să fie cineva care să te critice și să asociezi pe viitor o suferință cu vorbitul în public.

De aceea le recomand oamenilor să vorbească ori la grupul nostru de suport, Liga vorbitorilor în public, unde nu vor fi judecați și vor fi apreciați chiar dacă au emoții sau în altă parte unde știu că se va întâmpla acest lucru.

A doua problemă pe care o întâlnesc oamenii atunci când vorbesc în public este faptul că nu se apreciază atât de mult.

Ei ies în față, fac destule greșeli dar fac și lucruri bune. Dar din cauză că sunt autocritici – așa au fost învățați din familie și din societate – nu își iau suficient timp să-și spună: am avut și lucruri bune, am avut curajul să ies în față, am avut câteva idei bune.

De aceeea evoluează foarte lent. Soluția e simplă: să se concentreze pe ceea ce a funcționat, deoarece aceste auto-aprecieri vor fi ca o scară pe care o vor construi spre succes. Dacă am făcut un lucru bun, am încredere în mine și știu că data viitoare pot avea curajul pentru că am această bază, această abilitate pe care am construit-o.

A treia problemă pe care am observat-o la oamenii care vorbesc în public este faptul că nu știu să-și facă o structură bună pentru un discurs.

Este atât de simplu, încât cred că se predă chiar din școala primară – o structura bună are: introducere, cuprins și încheiere.

Dar de cele mai multe ori oamenii se complică mult prea mult, nu au o introducere prin care să captiveze publicul, nu au un final clar prin care oamenii să-și dea seama că prezentarea s-a terminat și au structuri în care amestecă ideile și nu știu cum să transmită informația într-un mod simplu.

Sunt mult mai multe probleme în public speaking, dar acestea sunt cele mai întâlnite – sunt relativ ușor de rezolvat, dar ai nevoie de cineva care să te ghideze.

Florin: Cum ne poate ajuta vorbitul în public pe partea profesională, cum ne ajută să fim mai buni comunicatori faptul că vorbim în fața unei audiențe?

Dragoș: Chiar acesta este cuvântul: comunicatori. Atunci când vorbești în fața unui public, e clar că dificultatea este mult mai mare decât atunci când vorbești doar cu o persoană.

Dacă ai curajul să comunici cu un public, să faci contact vizual și să gestionezi mai multe persoane în același timp, atunci comunicarea unu la unu va deveni mult mai ușoară.

În al doilea rând, îți dă foarte multă încredere. Faptul că ai ieșit în fața publicului și ai prezentat și ai reușit să comunici, să treci peste provocări, să oferi un mesaj de impact, înseamnă că atunci când o să vorbești cu superiorii sau când o să ai un interviu sau o ședință, vei avea mai multă încredere pentru că ai văzut ce impact ai în fața mai multor persoane.

Am avut participanți care după ce au fost la cursul nostru au trecut cu brio mai multe interviuri de job și apoi au avut de ales dintre ele, pentru că intervievatorul a văzut foarte multă siguranță de sine.

Acesta poate fi un efect secundar al vorbitului în public: în momentul în care vorbitorii își dau seama că au făcut ceva bine și exersează în acel mediu prietenos unde sunt acceptați, în mintea lor apare gândul: „Am fost acceptat în fața unui public, unde de obicei oamenii sunt criticați – asta înseamnă că sunt mai bun(ă), merit și mă pot accepta și eu mai mult acum.”

Acest lucru îți crește foarte mult imaginea de sine și ceea ce transmiți prin comunicare. De aceea, vorbitul în public ajută în multe situații, mai ales la job unde ceilalți au anumite așteptări.

Florin: Cum poți folosi vorbitul în public pentru a-ți promova mai bine afacerea?

Dragoș: Te ajută foarte mult pentru că de cele mai multe ori oamenii au un produs sau serviciu excelent, dar clienții sau potențialii parteneri nu văd acest lucru, nu își dau seama de valoarea produsului oferit.

Uneori, ei pot evalua compania sau afacerea doar prin comunicarea persoanei din fața lor – de aceea dacă reprezentatul nu știe să se prezinte, s-ar putea să fie judecat greșit chiar dacă au cel mai bun produs.

Prin faptul că vorbești în public, înveți să convingi mult mai bine. Deși sunt mai multe tipuri de discursuri: informativ, demonstrativ, persuasiv etc, orice discurs are rolul de a convinge. Chiar și într-o prezentare informativă, dacă nu știi să convingi publicul de importanța acelor informații, s-ar putea să nici nu te asculte.

Florin: Cum putem folosi vorbitul în public pentru a ne face compania cunoscută? E un subiect prea puțin folosit la noi și care în afară face parte dintr-o strategie de markfeting.

Dragoș: Putem organiza evenimente prin care ne prezentăm produsul sau serviciul, la care chemăm oameni din domeniul nostru care ne-ar putea fi clienți și le oferim o experiență deosebită.

Putem chema de asemenea și alți speakeri sau experți din domeniu – dacă putem organiza o conferință în care noi suntem moderatorii, cei care vor veni vor fi mult mai ușor convinși și vom avea un impact foarte mare.

De asemenea, dacă devenim cunoscuți ca vorbitori buni, putem fi invitați la alte evenimente și aceste apariții vor avea un efect foarte mare: dacă oamenii văd pe cineva care apare în fața publicului pe o scenă și știe să și vorbească bine, îl vor eticheta ca pe o autoritate în domeniu.

În plus, pe lângă oamenii care au fost în sală, te vor vedea și cei din social media pentru că vei putea publica aceste discursuri în rețelele sociale și atunci mii de oameni vor spune: acesta este expertul la care trebuie să mergem.

Florin: Altfel spus, vorbitul în public este un instrument care poate fi folosit pentru a te dezvolta și pe plan personal, și pe plan profesional dar și pe partea de business.
Dragoș, o carte pe care ai recomanda-o ascultătorilor?


Dragoș: Cea mai simplă carte care oferă toate aceste principii de bază într-un mod foarte ușor de digerat: Cum să vorbim în public, de Dale Carnegie

Florin: Ce planuri ai mai departe?

Dragoș: Îmi doresc foarte mult să ajut românii să își crească imaginea despre ei înșiși prin educație non-formală. Suntem un popor extraordinar, dar e bine să ne și dăm seama de acest lucru și cea mai rapidă cale este educația.

Apoi îmi doresc să creștem pe partea online, deoarece acesta este viitorul – avem deja un curs de public speaking video prin care oricine poate învăța online atât bazele vorbitului în public, cât și elemente avansate care pot fi puse imediat în practică.

În această perioadă avem o reducere enormă de Crăciun – un cadou pentru cei care ne urmăresc – cursul poate fi cumpărat cu 76% mai ieftin dacă folosiți codul de reducere CR76

Ne dorim să construim mai multe cursuri online interactive, chiar și cu alți facilitatori, pentru a ajunge la cât mai multe persoane.

Florin: O idee de încheiere cu care să sintetizăm discuția noastră și cu care să plece ascultătorii podcast-ului

Dragoș: O idee esențială pentru public speaking și dezvoltare personală este să te concentrezi pe ceea ce funcționează, să te uiți la ceea ce nu este atât de bun, dar nu cu un ochi critic ci în mod obiectiv pentru a repara acele lucruri, și să insiști mai departe asupra calităților tale pentru a te dezvolta și mai mult.

 

Comentarii

comments

Articole similare

Comentarii închise