Cei doi piloni care te ajută să-ți atingi visurile în viață


Discurs susținut de Dragoș Barbălată la Liga vorbitorilor în public

Câți dintre voi aveți un vis, un obiectiv important pentru perioada următoare?


Vi s-a întâmplat vreodată să vă stabiliți un asemenea obiectiv și să nu-l îndepininiți?

Să spunem că eu sunt în zona A și obiectivul meu este în zona B. Răspunsul pe care vrem să-l aflăm este cel la întrebarea: cum ajung de la A la B?

Vreau să vă ofer o strategie pentru a răspunde la această întrebare.

În perioada mea de dezvoltare personală și de atingere a obiectivelor, pe mine m-a ajutat foarte mult claritatea pe care am primit-o de la unul din mentorii mei – Nader.

Nader este o persoană fabuloasă, cu o experiență de viață extraordinară: a pornit de jos, a ajuns milionar, după care a pierdut totul și a trăit 4 luni într-o mașină, apoi a început din nou să pună cărămidă cu cărămidă, de data asta pe baze mai solide, pentru a ajunge mult mai sus.

Era într-o perioadă în care eram foarte confuz, căutam răspunsuri, aveam planuri mari, dar ceva nu se lega.

Parcă eram legat de mâini și de picioare. Încercam multe, simțeam că am un potențial mare, dar ceva nu mergea.

Apropo, cunoașteți persoane care au un potențial mai mare decât folosesc în prezent?

M-am întâlnit cu Nader și l-am întrebat: „Ce să fac? Nu mai pot! Am obosit, parcă mă învârt în cerc…”

Nader, foarte calm, mi-a răspuns: ”Dragoș, degeaba vrei să muți munții peste noapte, degeaba vrei tu să realizezi lucruri mari dintr-o dată. Trebuie să ai întâi baza.”

”Cum adică baza?”

”Este o logică, o succesiune a pașilor pe care ai nevoie să-i faci. Trebuie să pui mai întâi fundația.

Imaginează-ți un bloc foarte înalt, un zgârie-nori pe care oamenii îl admiră, dar foarte puțini se întreabă cum rezistă acest bloc înalt pentru că nu știu ce este în subsol, adică fundația. Și poate că o mare parte din investiție a fost făcută acolo.

Acest bloc este obiectivul tău, fie că este cariera, relația sau orice altceva îți dorești”

Am răspuns: ”Ok, am înțeles, dar cu ce mă ajută asta? De fapt cu ce mă ajută fundația?”

El mi-a spus: ”Fundația are două elemente: așa cum fundația din viața reală are ciment și fier, la fel și fundația vieții are două elemente – doi piloni principali – pe care dacă îi înțelegi și aplici în viața ta o să poți obține ceea ce vrei.

Ei bine, acești piloni sunt energia și puterea emoțională.

 
Vi s-a întâmplat să stabiliți un obiectiv și să nu faceți nimic în direcția respectivă?

Această amânare are două motive: în primul rând pentru că asocierea mea mentală este negativă în domeniul respectiv, dar al doilea motiv și cel mai important este pentru că nu am suficientă energie.

Energia este cea care mă pune în mișcare, mă pune să acționez. Și dacă încep să acționez și merg, și merg, la un moment dat în drumul către visurile mele vor apărea obstacolele.

Să spunem că merg către obiectivul meu, sunt entuziast și ajung la limita zonei mele de confort.

Dar când ies din zona de confort, încep să apară lucruri pe care nu le-am mai făcut până acum.

Și atunci, ajung la prima variantă – începe cineva din mintea noastră să vorbească: ”Nu poți să faci asta, nu ești suficient de bun.” Și ce fac? Mă întorc la loc, nu e pentru mine.

A doua variantă – mă înarmez de la început cu războinicul din mine, merg spre obiectiv și îmi spun: ”o să fac orice ar fi, o să răzbesc!”. Ajung la problemă, o iau în spate și… când ajung într-un sfârșit la obiectiv, efortul pe care l-am depus a fost așa de mare încât nici nu mă mai bucur de atingerea lui.

A treia variată – ajung la problemă și îmi spun: ”Ce problemă? E vreo problemă? Vede cineva vreo problemă?” Pe scurt, mă fac că nu văd acel obstacol.

Întrebarea pe care vă îndemn să v-o adresați este: ”Eu în care din cele trei variante mă regăsesc?”

Aveți nevoie de energie să vă puneți în mișcare, să acționați. Și aveți nevoie de putere emoțională să treceți peste obstacole și să ajung la obiectivul vostru.

Când spun putere emoțională, spun multe (pentru că este esența dezvoltării personale): de la convingeri, frici, stretching emoțional, legătura dintre energie și emoție etc.

Nu putem ajunge la obiective fără să punem întâi fundația, care este formată din cei doi piloni.

Vă doresc să aveți vise mari, să vă doriți lucruri frumoase, să aveți curajul și puterea să le atingeți și dacă vă construiți fundația sunt convins că le veți îndeplini!

Poți asista live la aceste discursuri sau poți chiar să susții și tu unul la Liga vorbitorilor în public

 

Comentarii

comments

Articole similare

Comentarii închise