Cât de bine te împaci cu „gri”-ul din viața ta?
Discurs susținut de George Topîrceanu la Liga vorbitorilor în public
V-ați dorit un lucru foarte mult, l-ați obținut și după aceea v-ați dat seama că nu e pentru voi?
Acest lucru s-a întâmplat pentru mine cu nuanța gri: mulți ani din viața mea am fost omul extremelor.
Pentru mine lucrurile au fost ori albe, ori negre.
Și când zic asta, mă refer la angajații mei – fie le dădeam totul, fie îi dădeam afară. Sau la prietenii mei – fie le dădeam totul, fie îi dădeam naibii.
Și la un moment dat mi-am zis: trebuie să găsesc griul, să găsesc o cale de mijloc. De exemplu, dacă aveam un loc de muncă bine plătit dar nu mă simțeam bine, plecam.
După aceea, am început să fiu mai calculat, mai rezervat, să mă gândesc, să pun pe foaie… să fac cum este mai bine pentru mine, să nu-mi afecteze imaginea.
Și am găsit acest gri.
M-am înțeles destul de bine cu el la început. Doar că m-am uitat în jurul meu și totul era gri.
Și mi-am zis: „Hai frate, pentru asta ai muncit tu atât, să fii gri?”
De atunci m-am hotărât să îmi păstrez extremele. Nu m-am mai uitat la alb, la negru și la gri.
Vreau să fiu roșu – roșu ca un Ferrari – când îmi turez motoarele să nu mă oprească nimeni.
Vreau să fiu verde ca iarba – eu să fiu iarba și roua de dimineață să fie berea pentru mine.
Vreau să fiu galben ca soarele – care ne umple de viață – și să-i ajut pe cei din jurul meu să aibă un zâmbet.
Nu vreau să fiu gri, gri-ul e mediu, nu vreau să fiu mediocru.
Dacă o să fiu prost, vreau să fiu cel mai prost.
Iar dacă o să fiu bun, vreau să fiu cel mai bun.
Poți asista live la aceste discursuri sau poți chiar să susții și tu unul la Liga vorbitorilor în public
Comentarii închise