Ai grijă: ai putea să te molipsești și tu atunci când ești în public



Mai demult, eram la un eveniment public speaking pe care îl organiza un bun prieten. Era un cadru prietenos, ca Liga vorbitorilor în public, unde oamenii puteau exersa discursuri pe teme liber alese.

O parte dintre noi eram ”de-ai casei”, ne cunoșteam și ne înțelegeam foarte bine. Dar alții erau veniți pentru prima dată și erau ceva mai retrași, așa cum sunt oamenii la început atunci când nu cunosc pe nimeni.

După câteva discursuri, publicul deja se încălzise – vedeam zâmbete, priviri amicale și oameni care se simt confortabil. Parcă starea de bine emanată de vorbitori și de ”veteranii” acelei întâlniri se transmisese și la persoanele noi.

În acel moment, am sesizat un personaj interesant: stătea izolat în spatele sălii, nu interacționa cu nimeni și avea o expresie de încruntare constantă întipărită pe chip.

Mi-am spus că poate este timid, de cele mai multe ori aceste persoane poartă inconștient această expresie ca pe un scut, de teamă să nu fie rănite.

Eu am fost ultimul vorbitor în acea zi, cu discursul ”Ce ați învățat azi?”

După prezentarea mea, personajul cu pricina, care stătuse în tăcere până atunci, s-a ridicat și mi-a dat un feedback cel puțin ciudat. Mi-a spus că sunt singurul care a susținut un discurs ”ok” și că eu măcar m-am îmbrăcat în cămașă albă spre deosebire de ceilalți – care nu prea au fost la înălțimea așteptărilor.

Apoi mi-a zis că noi ”nu facem de fapt public speaking aici” – el a făcut zece ani de public speaking ”adevărat” (nu a vrut să zică unde, nici mai târziu după ce l-am întrebat în particular) și știe mai bine despre ce este vorba 🙂

Nu știu de ce, dar nu am fost deloc flatat de cuvintele lui. Ba știu! Pentru că și vorbitorii de dinainte au fost foarte buni (poate chiar mai buni ca mine) – evident, nu perfecți, dar au transmis mesajele lor într-un mod mai veritabil decât vreun ”public speaker adevărat” (nici nu știu prea bine cum definim un astfel de personaj mitic).

La sfârșitul întâlnirii, deoarece era ultima ediție înainte de Crăciun, un participant a ieșit pe scenă cu o chitară și a început să cânte binecunoscuta melodie ”Feliz Navidad”.

Eram atât de atinși de acel moment de muzică și căldură sufletească, încât aproape toți am început să batem din palme pe ritmul muzicii.

Nu știu ce mi-a venit, dar m-am uitat în spate la individul nostru care ne dăduse feedback, și am fost surprins să îl văd zâmbind pentru prima dată! Umerii i se relaxaseră, nu mai avea acea expresie plictisită de superioritate și părea că se simte cu adevărat bine!

În momentul în care și-a dat seama că l-am observat, s-a încordat brusc și a revenit la privirea lui veșnic nemulțumită, care nu lăsa nicio emoție la suprafață…

 
Pentru mine, această întâmplare a fost o lecție inestimabilă.

În primul rând, mi-a reamintit faptul că oamenii sunt buni în adâncul lor, chiar și cei care par uneori răutăcioși. Aceștia au trecut prin provocări enorme care i-au îndemnat să se protejeze cu o atitudine de ”profesioniști sobri”, care din păcate îi protejează și de conectarea emoțională cu ceilalți.

Acel om era de fapt la fel ca noi: își dorea să fie apreciat, să fie înțeles și să aibă parte de căldura celor din jur. Doar că învățase în mod greșit că deschiderea îl va face vulnerabil și își va pierde aparenta superioritate. Probabil fusese cucerit de ceea ce am numit într-un articol precedent ca fiind ”cel mai mare pericol din public speaking”.

În al doilea rând, mi-am dat seama că oamenii se ”molipsesc” și pe plan emoțional. Orice stare poate fi molipsitoare, dacă sunt destui oameni în jur care să ne-o transmită. Sau putem să ne molipsim uneori și de la un singur om, dacă emoția lui este suficient de puternică!

Daniel Goleman prezintă în cărțile lui studii despre cum suntem contaminați emoțional până și de filmele pe care le urmărim, cu atât mai mult de persoanele care ne sunt alături!

Asta înseamnă că te poți molipsi și de emoțiile negative ale celorlalți. Așa că alege cu înțelepciune grupurile pe care le frecventezi și evenimentele la care participi.

 
Cum poți folosi acest lucru în prezentările tale:

– În primul rând, intră tu în starea emoțională pe care vrei să o transmiți publicului tău. Persoana care vorbește în fața sălii este întotdeauna modelul, cel care dă tonul emoției în orice adunare.

– Asigură-te că stabilești de la bun început atmosfera pe care ți-o dorești. Spre exemplu, dacă vrei ca oamenii să se simtă în siguranță, spune-le pe un ton relaxat că va fi o întâlnire prietenoasă, unde nimeni nu va fi judecat.

– Dacă ai posibilitatea, cheamă câteva persoane care au mai fost la prezentările tale și le-au înțeles și apreciat foarte mult. Nu e vorba de prieteni care te susțin fără să știe despre ce este vorba, ci de oameni pasionați de subiect care vor fi atât de interesați și implicați, încât îi vor molipsi și pe cei care sunt acolo pentru prima dată.

Iar dacă vrei să vezi aceste lucruri puse în practică, vino să ne cunoști la cursul nostru intensiv de vorbit în public. Vei avea parte de o atmosferă de neuitat.

Comentarii

comments

Articole similare

Comentarii închise