11 situații profesionale în care vorbitul în public te poate salva
Cine are nevoie de abilități de prezentare în public?
Am întrebat mai mulți cunoscuți și am auzit destul de des prejudecata că acestea ar fi utile doar pentru manageri sau persoane care își reprezintă compania la conferințe.
Cine altcineva ar mai avea nevoie de vorbit în public?
Puțini oameni își dau seama în câte situații ar fi salvați dacă ar avea cunoștințe și abilități solide de public speaking.
Cel mai important beneficiu pe care ți-l aduce vorbitul în public este faptul că îți crește încrederea din mai multe puncte de vedere, astfel încât poți aborda cu o atitudine de învingător orice provocare.
Dar hai să vedem situații concrete din viața profesională a unui angajat, manager sau antreprenor în care aceste abilități îți pot aduce succesul mult dorit:
1. Interviu de job
Am avut o participantă la cursul nostru de două zile care își căuta de ceva timp un job fără prea multe rezultate. După curs, a fost acceptată nu la unul, nu la două, ci la trei joburi diferite! Astfel, a avut luxul să aleagă poziția cu plata și condițiile cele mai bune de angajare.
De ce te ajută atât de mult? Pentru că un interviu este asemănător unui discurs: există emoția că vei eșua, trebuie să te prezinți astfel încât să convingi și uneori ai chiar mai multe persoane în comisia de interviu, deci vorbitul în public este cea mai bună abilitate pe care poți să o dobândești pentru succes.
2. Ședințe
Îți amintești acea ședință la care te străduiai din răsputeri să nu adormi și îți doreai să fii oriunde altundeva? Stai puțin.. de fapt așa sunt majoritatea! În loc să-ți faci treaba, stai și asculți niște idei care parcă nu duc nicăieri și îți irosesc orele de lucru.
Atunci când știi să-ți pregătești un discurs într-un mod simplu și eficace, îți vei transmite ideile mult mai clar și mai rapid și nu-ți vei mai plictisi colegii (și nici nu vei mai pierde timpul și banii companiei!)
Atenție, abilitățile de prezentare nu îi ajută aici doar pe manageri (care conduc în general șendințele), ci și pe cei care sunt în funcții de execuție, pentru că e foarte posibil ca aceștia să aibă nevoie să prezinte activitatea lor.
3. Prezentări de proiecte
Poate că ai avut surpriza neplăcută să fii nevoit(ă) să prezinți proiectul în numele echipei, deși nu prea îți doreai acest lucru – la urma urmei tu ești bun(ă) în meseria ta, nu să ții prezentări!
Experiența de a vorbi în public cu încredere și plăcere te va ajuta să fii văzut(ă) ca un lider – cel care a avut curajul să se ridice și să vorbească în numele echipei. Oare nu ești tu cel mai în măsură să vorbești despre proiectul la care ai lucrat?
4. Evaluări periodice (și de ce nu – promovări)
Uneori nu e suficient să îți faci treaba bine sau să ai performanțe pentru a fi răsplătit(ă) pe măsura efortului, ai nevoie să știi cum să arăți acest lucru.
De multe ori, manageri nu au timp să analizeze toate detaliile care au dus la un anumit rezultat, așa că dintre două persoane care lucrează la fel, vor alege persoana care știe să se prezinte mai bine și să comunice cu succes ceea ce a realizat. De aceea abilitățile de prezentare te vor ajuta foarte mult să arăți superiorilor că meriți anumite recompense.
5. Comunicare cu subalternii
Atunci când ai o funcție de conducere, subalternii așteptă de la tine îndrumare, claritate, încredere și corectitudine. Am văzut mulți oameni care au ajuns manageri și nu au putut să facă față presiunii de a vorbi cu cei pe care îi coordonau.
Vorbitul în public te ajută să fii un bun comunicator și un bun lider, care poate să transmită anumite idei cu asertivitate, fără să fie văzut ca un „șefuleț” care încearcă prea tare să conducă.
6. Să vorbești cu mai multă încredere cu superiorii
De asemenea, dacă ești foarte bun în meseria ta și nu ți-ai dorit să ai o funcție de management, vor veni momente în care vei avea de-a face cu superiori dificili față de care va trebui să știi să pui problema și să îți arăți valoarea și faptul că meriți respectul lor.
7. Situații dificile care necesită un lider, indiferent de poziția pe care o ai în companie
Ai avut vreodată conflicte cu colegii sau clienții? Multe situații profesionale necesită abilități de negociere, calm și stăpânire de sine pentru a trece peste aceste momente dificile.
Acolo se diferențiază un lider, indiferent de funcția lui: reușește să-și comunice ideile astfel încât să aplaneze situațiile tensionate și să unească oamenii. Acel lider poți fi chiar tu, dacă știi exact care este acel scop care îi ajută pe ceilalți în fiecare situație profesională.
8. Discursuri la conferințe, petrecerile firmei, sesiuni de team-building etc.
Am avut mulți clienți care au ajuns la training-urile noastre în urma unei experiențe care i-a marcat în mod negativ.
Ce s-a întâmplat? Cineva le-a dat cuvântul într-o adunare a firmei, pe moment, fără voia lor, iar atunci când s-au trezit cu microfonul în mână era prea târziu să mai refuze: au început să bâlbâie detalii vagi despre proiect în timp ce transpirațiile reci li se scurgeau pe gulerul scrobit al cămășii. Multi dintre ei mi-au spus că parcă nici vocea nu mai era a lor.
Mai poți întâlni aceste situații atunci când ești nou într-o echipă și managerul te pune să te prezinți în cadrul unei sesiuni de team-building sau chiar la petrecerea de Crăciun a companiei, unde cineva te împinge în față pentru a prezenta realizările departamentului din acel an.
9. Când vrei să-ți comunici punctul de vedere și să convingi
Cât de des ți s-a întâmplat să vrei să spui ceva la serviciu dar să nu ai curajul? Sau să nu știi cum să pui problema și ceilalți să te înțeleagă greșit.
Fie că e vorba de o propunere de idee pentru un proiect, fie că vrei să-ți convingi managerul să te promoveze sau să-ți acorde o mărire de salariu, modul în care comunici va determina în majoritatea cazurilor rezultatul.
Dacă reușești să-ți transmiți cu încredere punctul de vedere către un public – în fața mai multor perechi de ochi care te privesc în același timp – îți va fi de 10 ori mai ușor să o faci apoi către câteva persoane (sau în fața unei singure persoane).
10. Când vrei să te poziționezi ca expert în domeniu
Ai cunoscut oameni care sunt excelenți în ceea ce fac, dar nu știu să transmită acest lucru? Din păcate, aceasta e povestea multor profesioniști talentați care iubesc ceea ce fac dar nu știu să se prezinte.
Din această cauză, ei au multe de pierdut – promovări pe drept, recunoașterea adevăratei valori și satisfacția muncii bine prestate. Cei care știu să vorbească în public vor fi văzuți întotdeauna ca experți și vor primi recompensele binemeritate.
11. Te ajută enorm să (te) vinzi mai bine
Nu în ultimul rând, oamenii de vânzări au nevoie foarte mare de abilități de prezentare în public, nu doar unu la unu. Pot avea oricând o întâlnire cu mai multe persoane din compania potențialului client sau pot primi sarcina de a prezenta produsele într-o conferință.
Există mentalitatea că un om bun de vânzări s-ar descurca foarte bine în public speaking, la urma urmei e un bun comunicator și știe să vorbească, altfel nu și-ar fi vândut atât de bine produsele sau serviciile, nu-i așa…?
Și totuși, am întâlnit foarte mulți vânzători excelenți în comunicarea cu o singură persoană (sau maxim două-trei), dar în fața unui public de cel puțin 10 persoane se pierdeau, cu toată volubilitatea și experiența lor în comunicare.
Explicația? Faptul că cei mai mulți oameni au o teamă de a vorbi în public, iar depășirea acesteia se poate face cel mai bine printr-un paradox (dă click pe link pentru a citi articolul).
În final, vorbitul în public ne ajută să ne vindem mai bine, deoarece în orice domeniu, în orice job sau afacere, noi reprezentăm de fapt produsul, serviciul sau compania: felul în care ne prezentăm ne va convinge interlocutorii să facă afaceri cu noi, să ne angajeze sau să continue colaborarea.
Te invit să adaugi un comentariu mai jos în care să ne spui în ce situație crezi tu că ai avea nevoie de abilități de public speaking sau să ne povestești un moment din viața ta profesionala în care ți-ai fi dorit să știi mai bine să vorbești în public.
Comentarii închise